proalpin.ro
lensa.ro
proalpin.ro
proalpin.ro
orange.ro
orange.ro
proalpin.ro
proalpin.ro
camere foto

Sa curga sangele…

Filed under: Sanatate |

Tot un articol din ZiarPiatraNeamt mi-a atras atentia: se vorbeste acolo despre sanctionarea unui angajat al spitalului de catre cei din conducere. Titlul pompos, Managementul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț sancționează personalul indisciplinat, m-a facut sa ma gandesc initial la cine-stie-ce fapta pe care ar fi comis-o vreun angajat. Eventual ceva legat de relatia cu pacientul sau, mai grav, de vreo culpa medicala. Sau, Doamne-fereste, restrictionarea accesului la servicii medicale prin solicitarea de plicuri cusute. Sau „cu sute”. De fapt, vorbim despre refuzul unei angajate din Sectia ORL de a comunica telefonic, unei persoane oarecare, numele medicului de garda. Numele medicului de garda intrand in categoria „informatii publice”, dupa parerea celor din conducere. Prezentata ca o adevarata victorie/premiera in sistemul medical, problema este de fapt cu totul alta si nici macar nu am vazut vreo explicatie. Doar ca „S-a comunicat tuturor secțiilor compartimentelor spitalului că numele medicilor de garda din specialitățile care asigură continuitatea activității spitalicești din ziua respectivă sunt informații publice, pot fi solicitate atât de pacienți,  cât și de aparținători.  Personalul spitalului este obligat să răspundă acestor solicitări;„. Click aici pentru comunicatul de pe site-ul spitalului.

Cateva aspecte pe care le-au omis cei din conducere in comunicatul lor de presa si domnul mogul patron al site-urilor „ziar____.ro”, prietenul Robert Iosub, in articolul publicat:

  1. Angajata nu a facut decat sa respecte decizia unui fost manager, domnul doctor Lazar (medic care isi desfasoara activitatea chiar in ORL). Am patit si eu acelasi lucru, chiar daca sunt angajat al spitalului, si am aflat si motivatia cand am discutat cu managerul Lazar despre refuzul de care m-am izbit.
  2. De cand a plecat doctorul Lazar din functia de manager, nu a existat o dispozitie contrara care sa anunte personalul ca este obligat sa furnizeze aceste date telefonic. Eu unul nu am primit o asemenea decizie si as fi actionat identic in locul angajatei din ORL, avand in vedere instructiunile primite anterior de la manager.
  3. Motivatia pentru care doctorul Lazar a dat personal aceasta instructiune angajatilor, a fost una punctuala: coincidenta dintre astfel de telefoane cu aceeasi intrebare („cine este de garda in noaptea asta?”) cu furtul in aceeasi noapte din locuinta unor medici care erau de serviciu. E discutabil daca are sau nu dreptate.
  4. Chiar daca numele medicului de garda ar fi o informatie publica, cu toate ca nu vad de ce ar fi pentru ca oricine ar fi de serviciu are aceleasi competente si indatoriri si oricum nu se fac programari pentru consultatii noaptea, informatiile respective se ofera intr-un cadru reglementat legal. Adica se ofera de catre purtatorul de cuvant al spitalului, de catre cei din conducere sau, in cazul in care acestia nu sunt de serviciu, de catre seful de garda din noaptea respectiva, persoana care le tine locul. Nu portarul, liftierul, infirmierele sau asistentele trebuie sa transmita telefonic, adica fara posibilitatea de a vedea macar cui ofera informatia si din ce motiv, informatii publice.
  5. Daca tot sunt informatii publice, de ce nu le afiseaza pe site-ul spitalului cei din conducere? Astfel s-ar evita situatii de acest gen.
  6. Exista o decizie (parca era chiar prin Regulament) care interzice personalului neautorizat sa dea informatii presei. De unde sa fi stiut colega mea daca vorbea cu un ziarist sau cu altcineva? Daca ar fi fost un ziarist care obtinea informatia asta si o folosea intr-un articol in care sa loveasca in spital (scenarii sunt destule) atunci nu cumva colega mea lua o sanctiune pentru ca s-a substituit purtatorului de cuvant?
  7. Chiar nu reusesc sa gasesc un motiv pentru care ar vrea cineva sa afle cine-i medicul de garda in sectia X. Poate sa puna o „pila”? Sa incerce un trafic de influenta? Oricum pacientii ajung pe timpul garzii in UPU si nu direct in sectii iar daca decizia de a merge sau nu la spital poate sa sufere amanare in functie de numele doctorului de garda, atunci nu vorbim despre o urgenta si prezentarea la spital in garda nu ar fi decat o fortare a unei internari in urgenta, fara trimitere de la medicul de familie. Ceva de genul „ma duc la spital miercuri ca e de garda y” sau „daca nu e x de garda nu ma duc la spital si astept sa-i vina randul”. Unde-i urgenta? De ce nu ziua, cand medicul e la program normal? Recunosc, nu ma duce capul sa gasesc o motivatie care sa-mi explice de ce ar fi atat de important de obtinut numele unei persoane care e datoare sa-si faca meseria indiferent de pacientul pe care-l are in fata si care are cu siguranta competentele necesare (daca nu le-ar avea, nu ar fi de garda in sectia respectiva).

Din motivele enumerate de mai sus, consider sanctionarea colegei mele (pe care nici macar nu o cunosc) un exercitiu palid de imagine. Da bine la popor sa curga ceva sange din personalul medical, daca tot s-au marit salariile, nu? Azi a fost sanctionata o infirmiera pentru ca a refuzat sa dea un nume la telefon. Maine poate ma sanctioneaza pe mine pentru ca tastez prea mult, saptamana viitoare poate sanctioneaza pe altul pentru ca nu are basca. Iar daca are, nu e de culoarea potrivita. Si daca tot am vorbit de basca, uitati in poza de mai jos una regulamentara, ca sa nu va amendeze careva. E de culoarea sangelui de care vorbeam mai sus, orice legatura cu vreun partid fiind pur intamplatoare.

lensa.ro
aparate foto profesionale

Daca v-a placut articolul, puteti sa rasplatiti autorul cu un share. Daca nu, macar un like. ? Si daca v-a plictisit sau enervat maxim, e musai sa-l postati pe toate grupurile ca sa-l faceti de ras! Folositi cu incredere butoanele de mai jos ? Si da, site-ul isi plateste singur gazduirea din reclame asa ca puteti si voi sa dati un click pe vreo reclama, daca va intereseaza. Ori poate, cine stie, vreti sa va faceti reclama  sau sa-mi trimteti produse in vederea testarii si atunci folositi cu incredere formularul de contact. ?

lensa.ro
aparate foto profesionale

Lasă un răspuns